Revista online editata de Clinica Urechii (clinicaurechii.ro)
joi septembrie 21st 2017

Mucocel sinus frontal stang – prezentare de caz

Pacienta in varsta de 53 ani, de sex feminin se prezinta in sectia ORL a Spitalului Militar Central pentru cefalee fronto-orbitara stanga, senzatie de plenitudine la nivelul regiunii frontale stangi, tumefiere locala cu prilejul unui episod infectios recent rinosinuzal. Cefaleea are un caracter pulsatil, rezistenta la tratament antialgic.

Din antecedentele personale patologice retinem ca pacienta a suferit doua interventii chirurgicale in sfera ORL: cura chirurgicala a deviatiei de sept nazal in 2007 si  cura chirurgicala Caldwell -Luc stanga pentru sinuzita maxilo-etmoidala cronica stanga efectuata in 2008.

Inspectia regiunii frontale: tegumentul este de aspect normal.

Palparea punctelor sinusale frontale: sensibile de partea afectata.

Rinoscopia anterioara: fosele nazale sunt libere, fara secretii patologice,  mucoasa de aspect normal.

Examen CT SAF:  proces inlocuitor de spatiu in sinusul frontal stang pe care il ocupa in totalitate, subtiind pe alocuri peretii posterior si inferior ai acestuia.

Tratamentul care se impune in acest caz este drenarea sinusului frontal cu exteriorizarea continutului mucopurulent.

S-a intervenit astfel chirurgical, realizandu-se cura chirurgicala a sinusului frontal stang pe cale anterioara, cu volet osteoplastic. La deschiderea sinusului am constatat prezenta unui continut fluid cremos, galbui care a fost aspirat.

Surpriza intraoperatorie a fost constatarea prezentei unui mucocel secundar care ocupa in totalitate infundibulul sinusal obturand accesul in canalul nazo-frontal stang.

S-a chiuretat mucoasa sinusului frontal si s-a efectuat dezobstructia canalului naso-frontal. In final s-a instalat un drenaj provizoriu larg cu tub de polyten al canalului nazo-frontal pentru drenarea postoperatorie a cavitatii sinusale. Voletul osos  frontal a fost repus in pozitie anatomica si s-a realizat osteosinteza.

Postoperator evolutia a fost favorabila sub tratament antibiotic, antiinflamator, aerosoli si picaturi nazale. S-a efectuat zilnic toaleta locala iar la 5 zile postoperator s-a extras tubul de dren.

Prejudiciul estetic postoperator a fost minor.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.



*/