Revista online editata de Clinica Urechii (clinicaurechii.ro)
vineri iulie 28th 2017

Protocolul de diagnostic al bolii Meniere

Protocolul actual de diagnostic al bolii Meniere include urmatoarele etape:

Meniere

 

 

 

Teste aditionale pentru confirmare (daca vHIT-video head impulse test e negativ):

Meniere

 

 

 

Anamneza reprezinta istoricul bolii (descrierea simptomatologiei), la Clinica Urechii utilizand in acest sens un scor clinic (cu punctajul maxim de 10 puncte).

Audiometria tonala

La debutul bolii Meniere apare o hipoacuzie neurosenzoriala pe frecvente joase, fluctuanta. Auzul poate reveni la normal sau ameliora intre crizele de vertij.

Cu timpul, sunt afectate si frecventele inalte, hipoacuzia devenind in platou si constanta. Cofoza (surditatea totala) survine extrem de rar.

Testul cu glicerol

Acesta se bazeaza pe faptul ca diureticele osmotice pot reduce presiunea lichidului cefalorahidian, si implicit pe cea a lichidului endolimfatic.

Dupa ingestia de glicerol, curba auzului pe audiometria tonala se amelioreaza cu cel putin 10 % pe cel putin 2 frecvente (acesta e considerat test pozitiv).

Testul e pozitiv la 47-60 % din pacientii cu Meniere, fiind deseori negativ in stadiile de debut sau cele finale ale bolii.

Audiometria vocala

Este si mai sugestiva pentru boala Meniere o crestere a SRT > 10% dupa ingestia de glicerol.

AV

 

 

 

 

 

 

Potentialele evocate vestibulare miogenice cervicale (VEMPc)

La debutul bolii, amplitudinile VEMPc pot fi crescute datorita dilatarii saculei. In stadiile avansate undele dispar de obicei. Sensibilitatea VEMPc in detectarea hidropsului creste mai ales in asociere cu o asimetrie calorica >25% (conform celor mai recente studii).

VEMPc

 

 

 

 

 

 

 

Electrocohleografia

Specificitatea acestui test este de aprox. 95%, in timp ce sensibilitatea variaza de la 57 la 77%.

Este un examen electrofiziologic care inregistreaza potentialele electrice ale celulelor ciliate din urechea interna si ale fibrelor nervoase ce formeaza capatul cohlear al nervului auditiv, ca raspuns la o stimulare sonora.

Aceasta activitate electrica este inregistrata cu ajutorul unui electrod juxtatimpanal sau uneori transtimpanal.

Avantajele metodei cu electrod juxtatimpanal versus transtimpanal:

  • Nu este invaziva – nu presupune perforarea timpanului

Dezavantaje:

  • Raspunsuri mai putin ample decat la metoda cu electrod transtimpanal

Interpretarea testului se bazeaza pe raportul amplitudinilor SP/AP. SP (potentialul de sumatie) apare ca rezultat al unei polarizari particulare a celulelor ciliate indusa de  deplasarile non liniare ale membranei bazilare, ca raspuns la o stimulare sonora de intensitate inalta. AP (potentialul de actiune global al nervului auditiv) apare dupa SP si formeaza componenta principala a undei I a potentialelor evocate auditive.

Raportul SP/AP in metoda cu electrod juxtatimpanal are valori considerate patologice peste 0,4.

ECoG

 

 

 



*/